Autor Subiect: Când şi cum se poate obţine restituirea taxelor consulare  (Citit de 147 ori)

Madalina_Reloaded

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 20140
  • Frumuseţea stă în ochii celui care priveşte.
Când şi cum se poate obţine restituirea taxelor consulare
« : Noiembrie 07, 2011, 06:02:26 pm »
Restituirea taxelor consulare în conformitate cu art.10 alin.(1),  lit. a) şi b) din Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru  care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile  diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate se face în  următoarele cazuri:     
        a) când serviciul consular nu a fost sau nu a putut fi prestat;
     b) când plata s-a făcut fără just temei sau dintr-o interpretare greşită a legii

     2. In vederea restituirii taxelor consulare conform legii, persoanele interesate depun cereri motivate la misiunea diplomatică  sau oficiul consular de carieră la care au achitat taxele respective,  prin care solicită restituirea sumelor depuse, la care vor anexa  chitanţele de încasare în original.
     3. Consulul întocmeşte un referat cu privire la situaţia serviciului  consular iniţial solicitat de petent (cauzele pentru care nu a fost sau  nu a putut fi prestat) care va fi supus aprobării şefului misiunii diplomatice sau oficiului consular.
     4. Restituirea taxelor se va face cu aprobarea şefului misiunii  diplomatice sau oficiului consular în cazul în care solicitarea se  înregistrează în termen de până la trei luni de la achitarea acestora.  După trecerea termenului de trei luni dar fără a se depăşi termenul general de prescripţie de 3 ani,  restituirea se va putea face numai cu aprobarea conducerii Ministerului  Afacerilor Externe, la propunerea Direcţiei Generale Management  Financiar şi Logistic.
     5. Dacă în taxele a căror restituire se solicită sunt incluse şi taxe  pentru prestarea serviciului consular în regim de urgenţă, lucrătorul  financiar contabil al misiunii diplomatice sau oficiului consular  operează în evidenţele contabile sumele restituite cu acest titlu şi  informează Direcţia Generală Management Financiar şi Logistic.
     Sursă: Ambasada României la Roma