Autor Subiect: Revista blogurilor - vol 2  (Citit de 700 ori)

pippus

  • Admin
  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 6710
Revista blogurilor - vol 2
« : Octombrie 11, 2011, 06:29:25 pm »

pippus

  • Admin
  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 6710
Re: Revista blogurilor - vol 2
« Răspuns #1 : Octombrie 11, 2011, 06:32:01 pm »
blogu de azi, Antonio Menna, un nene din Napoli care dupa post-ul cu
"ce s-ar fi ales de Steve Jobs daca s-ar fi nascut la Napoli" a devenit faimos

http://antoniomenna.wordpress.com/2011/10/08/se-steve-fosse-in-provincia-di-napoli/

Se Steve fosse nato in provincia di Napoli

Steve Jobs è cresciuto a Mountain View, nella contea di Santa Clara, in California. Qui,  con il suo amico Steve Wozniak, fonda la Apple Computer, il primo aprile del 1976. Per finanziarsi, Jobs vende il suo pulmino Volkswagen, e Wozniak la propria calcolatrice. La prima sede della nuova società fu il garage dei genitori: qui lavorarono al loro primo computer, l’Apple I. Ne vendono qualcuno, sulla carta, solo sulla base dell’idea, ai membri dell’Homebrew Computer Club. Con l’impegno d’acquisto, ottengono credito dai fornitori e assemblano i computer, che consegnano in tempo. Successivamente portano l’idea ad un industriale, Mike Markkula, che versa, senza garanzie, nelle casse della società la somma di 250.000 dollari, ottenendo in cambio un terzo di Apple. Con quei soldi Jobs e Wozniak lanciano il prodotto. Le vendite toccano il milione di dollari. Quattro anni dopo, la Apple si quota in Borsa.

Mettiamo che Steve Jobs sia nato in provincia di Napoli. Si chiama Stefano Lavori. Non va all’università, è uno smanettone. Ha un amico che si chiama Stefano Vozzini. Sono due appassionati di tecnologia, qualcuno li chiama ricchioni perchè stanno sempre insieme. I due hanno una idea. Un computer innovativo. Ma non hanno i soldi per comprare i pezzi e assemblarlo. Si mettono nel garage e pensano a come fare. Stefano Lavori dice: proviamo a venderli senza averli ancora prodotti. Con quegli ordini compriamo i pezzi.

Mettono un annuncio, attaccano i volantini, cercano acquirenti. Nessuno si fa vivo. Bussano alle imprese: “volete sperimentare un nuovo computer?”. Qualcuno è interessato: “portamelo, ti pago a novanta giorni”. “Veramente non ce l’abbiamo ancora, avremmo bisogno di un vostro ordine scritto”. Gli fanno un ordine su carta non intestata. Non si può mai sapere. Con quell’ordine, i due vanno a comprare i pezzi, voglio darli come garanzia per avere credito. I negozianti li buttano fuori. “Senza soldi non si cantano messe”. Che fare? Vendiamoci il motorino. Con quei soldi riescono ad assemblare il primo computer, fanno una sola consegna, guadagnano qualcosa. Ne fanno un altro. La cosa sembra andare.

Ma per decollare ci vuole un capitale maggiore. “Chiediamo un prestito”. Vanno in banca. “Mandatemi i vostri genitori, non facciamo credito a chi non ha niente”, gli dice il direttore della filiale. I due tornano nel garage. Come fare? Mentre ci pensano bussano alla porta. Sono i vigili urbani. “Ci hanno detto che qui state facendo un’attività commerciale. Possiamo vedere i documenti?”. “Che documenti? Stiamo solo sperimentando”. “Ci risulta che avete venduto dei computer”.

I vigili sono stati chiamati da un negozio che sta di fronte. I ragazzi non hanno documenti, il garage non è a norma, non c’è impianto elettrico salvavita, non ci sono bagni, l’attività non ha partita Iva. Il verbale è salato. Ma se tirano fuori qualche soldo di mazzetta, si appara tutto. Gli danno il primo guadagno e apparano.

Ma il giorno dopo arriva la Finanza. Devono apparare pure la Finanza. E poi l’ispettorato del Lavoro. E l’ufficio Igiene. Il gruzzolo iniziale è volato via. Se ne sono andati i primi guadagni. Intanto l’idea sta lì. I primi acquirenti chiamano entusiasti, il computer va alla grande. Bisogna farne altri, a qualunque costo. Ma dove prendere i soldi?

Ci sono i fondi europei, gli incentivi all’autoimpresa. C’è un commercialista a Napoli che sa fare benissimo queste pratiche. “State a posto, avete una idea bellissima. Sicuro possiamo avere un finanziamento a fondo perduto almeno di 100mila euro”. I due ragazzi pensano che è fatta. “Ma i soldi vi arrivano a rendicontazione, dovete prima sostenere le spese. Attrezzate il laboratorio, partire con le attività, e poi avrete i rimborsi. E comunque solo per fare la domanda dobbiamo aprire la partita Iva, registrare lo statuto dal notaio, aprire le posizioni previdenziali, aprire una pratica dal fiscalista, i libri contabili da vidimare, un conto corrente bancario, che a voi non aprono, lo dovete intestare a un vostro genitore. Mettetelo in società con voi. Poi qualcosa per la pratica, il mio onorario. E poi ci vuole qualcosa di soldi per oliare il meccanismo alla regione. C’è un amico a cui dobbiamo fare un regalo sennò il finanziamento ve lo scordate”. “Ma noi questi soldi non ce li abbiamo”. “Nemmeno qualcosa per la pratica? E dove vi avviate?”.

I due ragazzi decidono di chiedere aiuto ai genitori. Vendono l’altro motorino, una collezione di fumetti. Mettono insieme qualcosa. Fanno i documenti, hanno partita iva, posizione Inps, libri contabili, conto corrente bancario. Sono una società. Hanno costi fissi. Il commercialista da pagare. La sede sociale è nel garage, non è a norma, se arrivano di nuovo i vigili, o la finanza, o l’Inps, o l’ispettorato del lavoro, o l’ufficio tecnico del Comune, o i vigili sanitari, sono altri soldi. Evitano di mettere l’insegna fuori della porta per non dare nell’occhio. All’interno del garage lavorano duro: assemblano i computer con pezzi di fortuna, un po’ comprati usati un po’ a credito. Fanno dieci computer nuovi, riescono a venderli. La cosa sembra poter andare.

Ma un giorno bussano al garage. E’ la camorra. Sappiamo che state guadagnando, dovete fare un regalo ai ragazzi che stanno in galera. “Come sarebbe?”. “Pagate, è meglio per voi”.

Se pagano, finiscono i soldi e chiudono. Se non pagano, gli fanno saltare in aria il garage. Se vanno alla polizia e li denunciano, se ne devono solo andare perchè hanno finito di campare. Se non li denunciano e scoprono la cosa, vanno in galera pure loro.

Pagano. Ma non hanno più i soldi per continuare le attività. Il finanziamento dalla Regione non arriva, i libri contabili costano, bisogna versare l’Iva, pagare le tasse su quello che hanno venduto, il commercialista preme, i pezzi sono finiti, assemblare computer in questo modo diventa impossibile, il padre di Stefano Lavori lo prende da parte e gli dice “guagliò, libera questo garage, ci fittiamo i posti auto, che è meglio”.

I due ragazzi si guardano e decidono di chiudere il loro sogno nel cassetto. Diventano garagisti.

La Apple in provincia di Napoli non sarebbe nata, perchè saremo pure affamati e folli, ma se nasci nel posto sbagliato rimani con la fame e la pazzia, e niente più.

:)))))))))))))))))))))))))))

Geronimo

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 1112
  • De ce?
Re: Revista blogurilor - vol 2
« Răspuns #2 : Octombrie 12, 2011, 12:01:39 am »
"....se nasci nel posto sbagliato...."



pippus

  • Admin
  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 6710
Re: Revista blogurilor - vol 2
« Răspuns #3 : Octombrie 12, 2011, 12:34:25 am »
e genial. zicea, blogul lui il citeau 100 pers pe zi, dupa post-ul ala a primit 100.000 contacte si a fost dat la toate tg-urile :)

ileana35

  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 872
  • La felicita' e' autentica solo se condivisa
Re: Revista blogurilor - vol 2
« Răspuns #4 : Octombrie 19, 2011, 11:10:04 pm »

Nu vă mai supăraţi pe francezi!


Zău nu înţeleg de ce se inflamează toată lumea pentru că, în nu ştiu ce emisiune care insistă că e umoristică, francezii ne-ar fi făcut păduchioşi şi aşa mai departe. E cusută cu aţă albă, parol!  Nu vedeţi, bre, că cineva vrea să ne strice cu francezii şi bagă zâzanie? Nu e atât de evident că mizeria aia nu are legătură cu Franţa şi franţujii? Ia uitaţi-vă atenţi la imaginile alea şi o să vă daţi seama.
- În imagini toţi ăia sunt albi. Ori se ştie bine că francezii sunt tuciurii cu părul creţ.
- Emisiunea aia a fost difuzată la o oră la care majoritatea franţujilor sunt la moschee, implorându-l pe Allah.
- Francezii nu au umor. Singurele glume reuşite sunt maşinile franţuzeşti.
- Nimeni în Franţa nu are timp de caterincă ieftină. Acolo toată lumea munceşte non-stop. Cei mai mulţi sapă la linia Maginot, iar cei rămaşi lucrează la noi modele de pantofi cu toc de 38 cm pentru preşedintele lor.
- N-ai cum să mai faci bancuri pe seama altora când îl ai preşedinte pe unul ca Sarkozy.
- Cum să te superi pe o naţie care a făcut zi naţională din ziua evadării în masă dintr-o puşcărie?   (Lejurdegloaretarivé).
- Teama de păduchi a franţujilor n-ar mai fi o problemă dacă femeile lor s-ar mai epila din când în când. Că veni vorba, la ce foloseau beţişoarele cu care se scărpinau aristocraţii lor pe sub peruci?
- Parfumurile franţuzeşti sunt renumite în lume, s-au născut dintr-o lungă  luptă cu duhoarea. Noi folosim săpunul.

- Cu francezii te poţi împrieteni foarte uşor dacă le dai o banană şi-i laşi să se legene în copaci.
- Salutul tradiţional al francezilor, salam aleikum, habibi, ne arată că ei sunt, de fapt, un popor prietenos şi paşnic.


http://www.gumibobo.ro/2011/10/17/nu-va-mai-suparati-pe-francezi.html

pippus

  • Admin
  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 6710
Re: Revista blogurilor - vol 2
« Răspuns #5 : Noiembrie 29, 2011, 06:31:36 pm »
http://inwonderchat.blogspot.com/2011/11/mamma-ho-sbattuto-la-testa-sono-gay.html

blog superhaios, multe teme gay la limita bashcaliei facuta cu talent

Mamma ho sbattuto la testa: sono gay


La notizia l'avete già letta, l'hanno riportata tutti i giornali e i blog. Sembra uno dei racconti di Ai confini della realtà. Pare che un certo Chris Birch dopo un ictus sia diventato gay. La cosa suona un po' strana, dato che il 6%-7% degli anziani ha un ictus e di arzilli vecchietti gay non ne conosco così tanti (oddio, su Nonno Nanni ho sempre avuto qualche sospetto...).

I giornali dicono che Chris prima dell'ictus lavorava in banca, giocava a rugby, seguiva il football, sputava per terra e si grattava il pacco. Dopo invece inizia ad andare in palestra, schifa lo sport e la birra, si è fatto biondo e ha un taglio di capelli che neanche Boy George nei momenti peggiori, è tutto mossette e lustrini. Oltre ad essere la sosia gallese di Lady Gaga, ha anche lasciato il lavoro in banca per mettersi a fare il parrucchiere!

Ma andiamo!
Caro Chris, dopo l'ictus non sei diventato gay: sei stato posseduto da Malgioglio. Invece della riabilitazione neuromotoria ti dovevano fare un esorcismo!

La domanda comunque rimane: si può diventare gay in seguito ad un trauma cranico? Secondo me sì. In seguito a gravi alterazioni nel cervello può esserci un radicale cambiamento della personalità, lo sanno tutti, ci sono le prove. Del resto il nostro "io" è fatto di memoria, cioè a gruppi di neuroni che stanno nel vostro cervello. Anche l'orientamento di genere è "conservato" nei neuroni del cervello. Contrariamente a quello che pensano la Gattara, gli psichiatri cattolici e i politici cerebrolesi, l'omosessualità non riguarda "gli ormoni" o "i genitali", ma è una questione che riguarda la mente. Quindi teoricamente - dico teoricamente perché non mi sembra ci siano altri casi simili ma soprattutto perché a me questa storia mi convince poco: o è una messinscena per farsi pubblicità o era già gay prima dell'ictus ma non l'aveva mai confessato - modificando alcune connessioni tra neuroni si potrebbe avere un cambiamento nell'orientamento sessuale, nelle preferenze politiche, nelle scelte religiose, nei valori di riferimento, nello stile di vita etc. Il fatto che finora ci sono stati più 6 al Superenalotto che etero che diventano gay dopo un ictus, però, vorrà pur dire qualcosa, no?

Ripensandoci, però se questa storia fosse vera si capirebbe quello che è successo a Luca-era-gay e Adamo-ex-gay: l'ictus in qual caso deve aver devastato molte zone del cervello.

Detto questo, però, a me questa storia che uno sbatte la testa e diventa una frocia shampista mi sembra una stronzata.
 ;D ;D ;D ;D ;D ;D


pippus

  • Admin
  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 6710
Re: Revista blogurilor - vol 2
« Răspuns #6 : Decembrie 16, 2011, 01:06:17 pm »
http://florentinaionescu.blogspot.com/2009/09/i-want-to-break-free-ii-my-coming-out.html

o tanti din Bucuresti, se declara lesbiana (ex-nevasta , + copil )

blog haios, lecura extrem de vioaie si distractiva.

aici de ex momentul de descoperire a identitatii + outing, din anii 90

http://florentinaionescu.blogspot.com/2009/09/i-want-to-break-free-ii-my-coming-out.html

Anne...Draga de Anne...Dacă şi-ar imagina ea măcar o clipă ce mecanisme a declanşat apariţia ei în zăpăceala mea existenţială!
Viaţa sau poate că hazardul sau mintea mea necoaptă, m-au împins către cea mai extremă aventură a vieţii mele: m-am măritat! Clasic, c-un bărbat (copil însă şi el ca şi mine). Cortegiu de rubedenii aferente, cu mama alergând pe urmele mele în drum către starea civilă şi încercând să mă „încurajeze”: „Încă nu e tarziu să te răzgândeşti!”.
Nu m-am răzgândit! Şi ca să-mi demonstrez convingerea, după exact nouă luni, ca-n filmele americane proaste, am dat viaţă unicului moştenitor. La 22 de ani credeam că fiind iubită, idolatrizată, venerată de un om înduioşător de bun, e suficient cât să fiu fericită. Orgoliul şi aroganţa tinereţii m-au convins că în fond sunt atât de minunată încât merit să fiu aşezată pe un soclu şi acel om bun să-mi aducă ofrande zilnic.
Nu m-am ostenit să mă întreb nici dacă îl iubesc nici dacă prezenţa lui îmi face sufletul să tresalte.
Am ales să mă mint, fiind iubită. Am tăiat din rădăcini episoadele sexuale, mai mult decât atât, izbucnind jignită ori de câte ori soţul meu încerca timid să mă atingă.
„Eh, sunt frigidă!”, m-am păcălit eu fără să stau prea mult pe gânduri.
Până-ntr-o zi! Cu inundaţie de soare şi vară şi vacanţă.
„Vine Anne!”. „Anne??”. „Vară-mea din Germania!”.
Şi-a venit Anne...S-a umplut într-o secundă casa cu cârlionţii ei arămii care parcă se-nghesuiau să râdă jucăuş în inele largi alunecând pe umeri. Toată fiinţa ei părea un hohot de viaţă. Totul râdea în Anne. Îi râdeau degetele îmbrăţişând cana de cafea dimineaţa. Îi râdea auriul din jurul pupilelor când se furişa lângă mine pe fotoliul îngust din living.
Şi tot râzând m-a chemat într-o dimineaţă în baie să......o ajut să se spele!
Am înţepenit ca un Gâgă mare tâmp în pragul uşii! Ea, desigur, râdea. Recunosc, şi pe mine m-ar eu fi amuzat grimasa aia de contabilă paralizată care pusese stăpânire pe chipul meu! M-am împleticit către cadă şi acolo, în faţa trupului ei gol, am înţeles cu o claritate care aproape că mi-a tăiat picioarele ce se întâmplă cu mine. Mi s-au revelat atunci, printre stropii de apă lucind pe pielea ei, nevoile, aşteptările, dorinţele. S-a jucat cu mine în baie, năstruşnica Anne! A intuit cei 2000 de volţi descărcaţi instantaneu în firavul meu trup de tânară mamă şi nevastă! Şi m-a îndemnat, aşa cum numai o femeie ştie să îndemne, să-mi plimb mâinile pe pielea ei. Mi le-am plimbat, complet năucă, şoptindu-mi singură în minte: „Doamne, ai milă de mine!”.
Am aşteptat apoi să vină noaptea cu o stare ca dintr-un cântec de-al lui Andrieş: „Am furnici pe toată talpaaaa/Frige podeaua ca un bec...”!
Mi-am îmbătat sărmanul soţ cu o supradoză de bloody mary. A turnat şi ea fără milă litri de bere în mintea prietenului ce o însoţea în vacanţă.
Către miezul nopţii, bieţii oameni, au adormit chinuit care pe unde a apucat.
Nu ştiu cum şi când am ajuns rostogolită pe patul din dormitor, goală, cu cârlionţii jucăuşi ai lui Anne invadându-mi curioşi şi nerabdători pielea! Am trăit cu efervescenţă ceea nu mai trăisem până atunci. Am aflat ca sunt departe de-a fi frigidă!
Am găsit atunci, în trupul lui Anne, răspunsul la toate întrebările care-mi chinuiau somnul. Mi-am găsit iubirile din adolescenţă coapte până la capăt, adunate toate în trupul ei. Mi-am pierdut sensul de a fi într-o căsnicie lipsită de sens...
Anne, femeia asta tânără şi clocotind de viaţă, mi-a dat şansa marii întâlniri cu mine. Cu ceea ce am aflat ca sunt!
Apoi, firesc si dureros, au urmat dramele aferente marturisirii mele facuta sotului, familiei, oamenilor dragi. Pentru ca alegerea mea a fost sa nu ma mint si automat, sa nu-i mint pe niciunul dintre oamenii pe care-i pretuiesc.
Si-n zorii unei alte zi, am pornit pe drumul meu.
« Ultima Modificare: Decembrie 16, 2011, 01:19:53 pm de pippus »

pippus

  • Admin
  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 6710
Re: Revista blogurilor - vol 2
« Răspuns #7 : Decembrie 16, 2011, 05:37:35 pm »
Donna Juana

http://florentinaionescu.blogspot.com/2009/08/donna-juana.html

Femeile nu înşeală. Femeile sunt fidele. Come on!!
Printre sutele de prejudecăţi care circulă, cea privind fidelitatea femeilor tronează la loc de cinste.

Femeia, făcută şi ea din carne şi sânge, ispite şi dorinţe, păcătuieşte în cuplu cel puţin la fel de des ca şi bărbatul. De ce? Păi fiindcă atunci când s-a aruncat cu praful de păcat peste muritori s-a nimerit şi Eva prin preajmă. Pentru că ochii văd, inima cere, pentru că femeia e tot om!

Have a snack!

X vorbeşte cu nonşalanţă despre palmaresul ei. E o femeie frumoasă, tânără, de o veselie molipsitoare. Ea şi partenera ei sunt un cuplu de ani buni. Împart o locuinţă, griji şi bucurii ca oricare alt cuplu. Dacă îşi iubeşte partenera? „Ooo, e viaţa mea, sensul meu, destinaţia mea!”. Şi totuşi...Până la destinaţie mai face din când în când autostopul! De ce? X mă priveşte amuzată. „Uite ce e, nu trebuie să cauţi sensuri filozofice. Lucrurile sunt atavic de simple. E ca şi când în drum către casă, ştiind că te-aşteaptă o super cină, nu rezişti totuşi tentaţiei să înghiţi pe nemestecate o gogoaşă aburindă care-ţi face cu ochiul pe stradă, în ghereta de lângă staţie. Asta înseamnă că nu mai te bucuri de cină? Sau poate că aşa gândesc doar eu, fiind o mare pofticioasă!”, îmi spune chicotind şmechereşte X.
Consideră că înşeală? Nu. Fireşte ca nu. „Familia” e familie. Nu întârzie acasă, nu-şi neglijează partenera, nu o face să sufere. Celelalte sunt...celelalte! Fără drepturi, fără obligaţii, nu există niciodată un „mâine” al lor, ci doar un „acum”.
Eu revin obsesiv la „de ce-ul ?” meu. „Păi e simplu. Uneori, gustările de pe drum nu fac decît să-ţi arate cât de gustoasă e mâncarea de acasă”.

Vânez deci exist!

Pe Y o cunosc de ani buni şi recunosc că de multe ori am fost intrigată de spiritul ei de neobosit vânător. Şi ea trăieşte într-un cuplu de cel puţin doi ani, partenera ei fiind unul dintre cei mai buni oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Calmă, caldă, dulce.
Dacă Y o iubeşte? Nu ştiu. Şi, paradoxal, cred că nici ea nu ştie. Ştie însă cu certitudine că partenera îi oferă acel comfort emoţional vital pentru ea. Siguranţă, stabilitate, încredere. În privirea partenerei se vede frumoasă, iubită, puternică.
Şi totuşi…Orice femeie ivită în cale devine o posibilă cucerire. Şi-apoi, o aventură în toată regula. Y are permanent nevoie de confirmarea statutului de „mie nu-mi rezistă nimeni”. Vânătorul din ea nu are o clipă de odihnă. Fiecare „căprioară” vânată nu e decât o altă ofrandă adusă farmecului ei irezistibil. E singura cale prin care reuşeşte să-şi hrănească ego-ul. S-a gândit vreodată că-şi poate risca relaţia? Da, s-a gândit. Şi de câte ori a fost pe muchie de cuţit şi-a pus cenuşă-n cap şi-a jurat că n-o să mai facă.
Dar ce te faci când „căprioara” iţi taie parcă dinadins calea şi te roagă din priviri să îndrepţi puşca către ea??


Suflet neînţeles caut consolare

Am ajuns şi la Z! Pe Z am asociat-o întotdeauna cu o imagine ciudată: o fiinţă în mintea căreia un savant nebun a experimentat o încrucişare între madame Bovary şi cel mai feroce prădător. La prima vedere Z e o tânără femeie extrem de sensibilă, pozând într-o mare fragilitate. Plânge uşor şi din orice. Îţi vine să-i iei permanent apărarea, îţi vine să crezi că lumea din jurul ei e rea şi o bruscheză emoţional. E într-o relaţie de aproximativ trei ani. Partenera ei, exact opusul. Puternică şi raţională, tonică, mereu bine-dispusă. O iubeşte pe Z, fără doar şi poate! Fără un sentiment puternic nu ar reuşi să reziste tuturor presiunilor emoţionale la care Z o supune zilnic. Contrar aparenţelor, Z e un mic tiran. Plânge că nu e iubită suficient, acuză că nu e înţeleasă, ameninţă crize mortale de inimă, reproşează non-stop că nu primeşte ceea ce ar merita de fapt.
Şi, în pauzele de refacere, caută interlocutoare dispuse să o vadă „altfel”, să o înţeleagă „altfel”, într-un final să o iubească „altfel”. Da, neaşteptat, Z e cea care înşeală în cuplu. Ori de cîte ori se iveşte ocazia. Iar ocaziile se ivesc suficient de des. Numai că mai toate „ocaziile” fug mâncând nori când se trezesc sufocate de noianul de lacrimi şi reproşuri. Apoi, previzibil ca intr-o telenovelă, Z, dezamăgită profund de superficialitatea lumii, se întoarce invariabil acasă, la victima favorită.


Cuplu de femei. Subiect tabu şi adesea învăluit în mister. Se presupune că relaţia dintre doua femei decurge ALTFEL. Că e pasiune şi uneori gelozie împinsă până la extrem. Un fel de catifea cu zimţi. Femeile înşeală mai mult sau mai puţin atunci când sunt în cuplu cu o altă femeie? Care-i realitatea? Unde e mitul? Oricare ar fi răspunsul, discutăm despre relaţia a două fiinţe umane. Supuse de la un punct încolo aceleiaşi rutini, aceloraşi încercări. Dragoste? Fidelitate? Compromis? Bucurii? Renunţări? Mult şi puţin din fiecare şi totul relativ. UMAN!
Nu e cazul să lansăm aici judecăţi de valoare sau să întindem degetul acuzator către cineva. Suntem oameni cu toţii, deci trăim şi greşim la fel.
Însă, dacă v-aţi imaginat vreodată că relaţia cu o femeie vă poate ţine la adăpost de micile trădări sau infidelităţi nu vă spun decăt că şi asta este o altă mare prejudecată!

ana mariaa

  • Prospatura
  • *
  • Mesaje postate: 6
  • pozitiva-si tot inainte(ahead- :)
Re: Revista blogurilor - vol 2
« Răspuns #8 : Decembrie 17, 2011, 02:25:50 am »
...Dar daca am face altceva :dragostea se impartaseste,dece ar trebuie sa fie un stress pe cind trebuie sa ne relaxeze:hai sa luam obiectivul in felul urmator ,Este o realitate din obiectivul meu aceasta legenda:Ea il iubeste pe El,Ea este tratata in suficienta masura sa fie relaxata ,dar unde ar apare O problema ? *aici fac o paranteza(DACA>ea ar fi dependenta de el!?!CRED eu)Dar tot arsenalul vietii generale de familie este organizat cu acord reciproc? Ea este mai mare cu 7 ani decit El/El lucreaza la o fabrica cu un minim de Active /Ea lucreaza coordonator consilier cu un maxim de active /administratorul familiei este Ea si Fericirea este extrema:dar administrarea unor facturi in familie este compensata si de El,si fericirea este si mai mare /reparatii in casa/administrarea tuturor accesoriilor casnice si apoi vine timpul organizarii vacantelor /trei vacante pe an/de fiecare data paralela 45 America /si mai au si 2 copii, vorba blinda,cuvinte dragastoase, dragoste,imbratisari calde tot timpul intre soti si nu numai si intregul nucleu copii, ordonati cu program activitate de gradinita,activitate libera,weekenduri organizate s.s.m/viata lor e un film ...Morala!Cultura tine totul in picioare.  am auzit printre altele din gura lor SPUNIND COPIILOR:Muncim pentru initierea fericirii,cultura in mare face viata  fara prejudecati!!!!   

pippus

  • Admin
  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 6710
Re: Revista blogurilor - vol 2
« Răspuns #9 : Decembrie 17, 2011, 02:38:06 pm »
mary, n-am inteles nimic

oricum ala de mai sus e un blog lesbian :))

pippus

  • Admin
  • Veteran
  • *****
  • Mesaje postate: 6710
Re: Revista blogurilor - vol 2
« Răspuns #10 : Mai 11, 2012, 03:38:33 pm »
http://boldeanul.ro/comentariu-literar-3-luni-de-senzatie-florin-peste/

Comentariu literar – 3 luni de senzatie – Florin Peste

comentariu literar la o manea  ??? ??? ??? ??? ???



„Trei luni de senzaţii” de Florin Peşte
Comentariu literar


Încă din primele versuri, autorul plasează acţiunea într-un mediu feeric.

Ce miracol şi ce vrajă
Stau cu gagica/gagiul pe plajă


Prin folosirea cuvintelor miracol şi vrajă, poetul ne trimite într-o lume magică, interzisă muritorilor de rând. Efectul este completat de plasarea celor doi protagonişti pe plajă – trimitere directă la infinitul mării, care ar putea sugera şi iubirea nesfârşită, dar şi eternitatea. Nisipul ne duce cu gândul la scurgerea timpului, autorul reuşind astfel să îmbine prin folosirea unui singur cuvânt, atât infinitul cât şi perenul.

În următoarele două versuri, poetul doreşte să împace relativa bipolaritate dintre infinit şi peren.

Am chef de distractie
3 luni de senzatie


Conştient de clipa fermecată pe care o trăieşte, autorul îşi avertizează ascultătorul (cititorul) că iubirea nesfârşită, dragostea profundă, infinitultul, alfa şi omega, arde intens, asemeni razelor unei zile însorite de vară, comprimându-se în “3 luni de senzaţie”. Necuprinsul este asfel încadrat în limite foarte bine delimitate – trei luni – iar profunzimea sentimentelor umane îmbracă forma senzaţiilor.

Iubirea magică nu are suişuri sau coborâşuri. Aşa cum spune şi poetul, cuvintele de ordine în cazul unei asemenea iubiri sunt cheful şi distracţia alături de gagiu sau gagică.

Folosirea cuvintelor nu este deloc întâmplătoare. Elementele de argou: gagiul, gagica vin să sugereze faptul că cel care vorbeşte este un om asemeni nouă, care însă, conform preceptului biblic, şi-a pus în valoare, talanţii, reuşind să pătrundă într-o lume de vis.

A doua strofă a cântecului descrie opulenţa de care se bucură eroul.

Dau o cheie la mertan Si am plecat pe litoral
Mi-am pus plinul de benzina
Si in dreapta o blondina


„Merţan”-ul face trimitere la stilul de viaţă al marilor padişahi. Folosirea expresiei „plinul de benzină” nu este deloc întâmplătoare. Ea ilustrează verticalitatea convingerilor personajului principal. El nu operează cu jumătăţi de măsură. Totul sau nimic pare a fi deviza după care se conduce.

Noţiunea plin, are şi un sens metaforic. Ea prezintă maturitatea dragostei dintre cei doi, care tind spre perfecţiune. Acest lucru este confirmat şi de termenii cu care este descrisă marea iubirea a personajului nostru. Fata cu care se iubeste eroul principal nu este o fată oarecare. Ea este o „blondină” – simbol al frumuseţii feminine, aşezate la dreapta bărbatului. Afirmaţia este întărită în versul al doilea din cea de a treia strofă.


Am mertanul de mult timp
Si-o blondina prototip
E a mea numai a mea
Si-mi petrec vara cu ea


Hiperbola “blondină prototip” descrie în profunzime calităţile greu de egalat ale iubitei, ea fiind o fiinţă unică. Prin folosirea unui termen tehnic pentru a-şi descrie iubita – “prototip” – autorul ne reaminteşte că dragostea lui este asemeni ţinuturilor exotice, fascinante dar încă neexplorate în profunzime, afirmaţia fiind întărită şi de plasarea poveştii în anotimpul de vară.

Ultima strofă descrie actul de iubire dintre cei doi. În primele două versuri, ne este prezentată atmosfera care domneşte între îndrăcostiţi.

Marea neagra e calduta
Blonda-i sexy si finuta


Iubirea se consumă în apa caldă a mării. Cristalinul mării descrie sentimentele celor doi iar căldura apei descrie relaţia dintre ei. Dragostea dintre cei doi este imună la scurgerea timpului

Ziua stau cu ea la soare
Noaptea o scot la plïmbare

Succesiunea zi noapte nu poate perturba trăirile profunde alte tinerilor îndrăgostiţi, dar autorul lasă o portiţă de ieşire din această idilă aproape perfectă. Folosirea termenului “noaptea” din ultimul vers avertizează cititorul că totul poate fi perfectibil, chiar şi iubirea, iar dacă peste iubirea dintre cei doi s-ar lăsa întunericul, eroul va trece şi peste acest obstacol. Este vorba doar de 3 luni de distracţie.
« Ultima Modificare: Mai 11, 2012, 03:45:35 pm de pippus »

Andreea

  • Mititel
  • **
  • Mesaje postate: 77
Re: Revista blogurilor - vol 2
« Răspuns #11 : Mai 11, 2012, 04:04:51 pm »
 ???  ???  ???