Mă amuză de fiecare dată clişeele de la televiziuni, de parcă de cîţiva ani am fi încremenit în ele, am fi rămas fără cuvinte şi expresii noi. Astfel, în cazurile în care un bloc de locuinţe rămîne iarna fără încălzire, scenariul e invariabil acelaşi: O mînă de gospodină cu şapte cojoace şi căciulă tricotată pe cap, pipăie insistent caloriferul ca să demonstreze că e rece.
Alături, pe o canapea, o scenă evident regizată for stupid people, soţul gospodinei şi el cu trei pulovere şi căciula pe cap, zace sub un morman de pături. Nu pare a fi suferind, doar că cineva trebuie să stea în pat şi acela neapărat trebuie să fie bărbatul, el neavînd nicio treabă prin casă şi nici o altă utilitate pentru reportaj.
Un alt scenariu la fel de ridicol, e acela cu lipsa gazelor: gospodina aprinde un chibrit şi-l ţine cu încăpăţînare la ochiul aragazului, pînă se consumă cu totul. Scena se repetă de două trei ori, pe fondul comentariilor reporterului, care gesticulează: iată stimaţi telespectatori, nu sunt gaze. Şi cu apa, la fel: robinetele se închid şi se deschid demonstrativ, nu este apă, stimaţi telespectatori.
Cînd avem de-a face cu un viol, întotdeauna ni se arată imagini cu o fata, femeie, de la brîu în jos, probabil să fie clar ce fel de viol a fost: cînd cu faţa, cînd cu spatele, în mers sau stînd pe loc, de parcă într-o ţară unde violul este sport naţional după alcoolism, ar mai exista cineva care să nu ştie ce înseamnă acesta.
Foarte frecvente sunt clişeele de weekend, alea cu : mii de turişti au asaltat pîrtiile, au dat tonul la distracţie, distracţie maximă, invazie, cozi pe DN1, mii de turişti au invadat litoralul, cluburile s-au dovedit neîncăpătoate, distracţie la maxim, autostrada Soarelui blocată.
De cele mai multe ori aflăm şi părerea crainicului despre toate astea, după gestică şi mimică, pentru că ei doresc să ne arate nu doar ştirile astea de doi lei, ci şi părerea lor avizată: unii strîng din buze a dezaprobare, clipesc des a mirare, zîmbesc cu subînţeles şi gesticulează larg. Ei fac astfel parte din ştiri, iar tu ca telespectator eşti îndemnat să ţii cont şi de părerea lor personală, iar dacă se poate, că de vrut se vrea, să împărtăşeşti cu totul opinia acestora.
Lumea spune de ani buni că presa nu mai e presă în Romania şi cel puţin din privinţa partizanatului evident al celui care prezintă ştirile presupunîndu-se că ar trebui să fie absolut imparţial şi că nu ar trebui să-şi arate în niciun fel aprobarea sau dezaprobarea în vreun fel faţă de informaţia oferită, este adevărat: presa nu mai e demult ceea ce ar trebui să fie. Presa nu mai e demult corectă şi nici garant al democraţiei nu e, pentru că se merge clar pe manipulare, în urma constatării unui adevăr: romanul petrece mult prea mult timp la televizor, îşi ia informaţia pe nemestecate, şi-o însuşeşte, ca s-o scuipe printre dinţi altora, în special celor care se uită tot la televizor, dar la alte posturi.
Presupun că se doreşte polarizarea şi împărţirea în tabere a publicului, ca mijloc de luptă politică. Nici vorbă de dorinţa de informare, pentru că după părerea mea, e mai degrabă vorba de dezinformare, de propagare a unor zvonuri total nefondate, de repetare obsesivă a unor imagini sau mesaje eronate care după ce creează efectele, sunt dezminţite din vîrful buzelor şi foarte rar sancţionate serios.
Aşa cum clişeele de care pomeneam mai sus sunt o dovadă a lipsei de respect faţă de publicul fără de care, televiziunile n-ar mai exista, suntem îndreptăţiţi să credem că suntem priviţi doar ca pe o uriaşă maşinărie de propagandă politică. Încă nu conştientizăm cu toţii în ce fel asimilăm o informaţie, chiar dacă prezintă preferinţa noastră într-o lumină nefavorabilă pe care în condiţii normale am taxa-o ca atare, polarizarea de către televiziuni fiind deja înfăptuită cu succes şi mizîndu-se clar pe faptul că indiferent ce grozăvii ar fi făcut X sau Y, cei ce-l susţin, o vor face şi mai departe, indiferent dacă aprobă sau nu comportamentul său.
Aici e pericolul, de fapt: manipularea duce automat la lipsirea de discernămînt a publicului. Gazdele de talk-show sunt deja vedete consacrate, invitaţii mereu aceiaşi iar cu cît îţi repetă mai des că ceea ce spun ei e adevărul, pe principiul că dacă susţin doi că eşti beat - te duci şi te culci, ajungi să ai fără să vrei părerile lor, fără să le fi filtrat cîtuşi de puţin prin creierul personal.
Televiziunea nu e Dumnezeu în care trebuie să crezi fără să cercetezi... Televiziunea ar trebui să fie un mijloc de informare corectă şi nepartizană, scăpările sau "derapajele" (un nou clişeu odios recent apărut), ar trebui taxate serios înainte de crea efecte, înainte de a naşte o nouă generaţie de spălaţi pe creier, de roboţi programaţi să deservească o tabără politică sau alta.
