Un preot. Asta doream: un preot ortodox care sa vorbeasca despre compasiune cu cititorii HotNews. Saptamana in care murisera inghetati zeci de oameni trecuse, sate intregi erau sub zapezi, iar pe Facebook bantuia obsesiv o intrebare: “De ce nu s-au deschis bisericile ca sa nu mai inghete oamenii strazii la -20 de grade?”
Un preot ortodox, venit din mijlocul parohiei sale, ar fi fost cel mai potrivit sa vorbeasca despre solidaritate. Despre mila crestina. Dar mai lesne este a trece camila prin urechile acului, decat a aduce un preot intr-o emisiune.Intai am telefonat unui preot pe care il urmaresc de ceva vreme. Tanar, inteligent, cu stiinta vorbirii in public. A acceptat. Era firesc. Dar, dupa 3 minute, a revenit cu un telefon: “Iarta-ma, dar acum mi-am amintit. Trebuie mai intai sa cer binecuvantarea. Vorbim maine dimineata.” O exigenta specifica relatiei duhovnicesti, mi-am spus. Dar dimineata am primit urmatorul raspuns, rostit in barba, cu un iz de stanjeneala: “Imi pare rau, dar nu pot veni. Nu am primit binecuvantarea. E data o circulara ca nu putem iesi in media fara aprobare de sus.”
Aproape de oameni. Servitorul servitorilor lui Dumnezeu. Cald. Deschis dialogului. Este imaginea ideala a unui preot.
Defensiv. Banuitor. Speriat. Avand nevoie de aprobare de sus. Este imaginea realista a functionarului unei institutii inalt birocratizate.
“APROAPE CA LA ARMATA”Nu am renuntat. Am cautat numerele de telefon a sase preoti din Bucuresti, toti parohi, si le-am facut aceeasi invitatie. Unul dintre ei mi-a spus ca “v-as ajuta cu draga inima, dar e nevoie de aprobare de la Patriarhie. Sunati la biroul lor de presa.” Alt preot, un profesor universitar domol la vorba, m-a rugat sa nu ma supar caci „imi place, nu-mi place, nu am voie sa ies fara aprobare”. Si cat de ciudata era alaturarea cuvintelor „binecuvantare”, „circulara”, „aprobare de sus”. „Sus? Cat de sus?”, imi venea sa intreb.
De cealalta parte a transeelor, caci devenise limpede ca ma aflam in fata unui „conflict rece”, producatorii televiziunilor nationale de stiri ridicau descurajati din umeri. Un producator de la stirile TVR mi-a spus ca nu a reusit inca sa aduca invitat un preot ortodox: „Eu aflu subiectul cu 24 de ore inainte, dar dureaza cateva zile pana se primeste aprobarea. E un proces prea dificil”. „Exista doi preoti pe care-i trimit intotdeauna si, daca invitam pe altcineva, acesta trebuie sa ceara aprobare de la superior”, spune Bianca Oanea, producator la Realitatea TV si Romania TV. „Ei au o linie mai cazona, e aproape ca la Armata. Si atunci cand sunt subiecte mai delicate pentru ei, nu trimit pe nimeni.” De altfel, singurul preot invitat si prezent in studioul uneia dintre televiziunile de stiri importante (incluzand TVR) in perioada gerului si a caderilor de zapada, a fost parintele Ioan Popescu, invitat la TVR2 in calitatea sa de duhovnic al actritei Anca Sigartau, personajul principal al emisiunii**.
Acel „aproape ca la Armata” deschide o noua perceptie asupra binecunoscutei statistici care spune ca romanii investesc cea mai multa incredere in Biserica si Armata. Asemanarea nu se opreste la aceasta incredere, ci si la o ierarhizare rigida si un control puternic asupra imaginii institutionale reflectate in spatiul public. Teologul Radu Preda spunea intr-o conferinta, la mijlocul anilor 2000, ca „
autoritatile bisericesti ortodoxe nu au incredere in legitimitatea demersurilor jurnalistice ale laicilor fara studii de teologie”*.
Dinamica fenomenului este si ea specifica interactiunii dintre doua institutii cu obiective antagonice: presa pentru care transparenta este dezideratul suprem si Biserica care vede aceasta transparenta ca pe o amenintare la adresa propriei identitati. Sociologul Mirel Banica explica: „Biserica este obsedata sa nu greseasca si are o anumita frica de a nu gresi. Si e ca atunci cand mergi pe gheata si ti-e frica sa nu aluneci. Si atunci aluneci. Avand aceasta obsesie a bunei comunicari, cred ca Biserica are tendinta de a se inchide in sine. Pentru ca [ei] spun ca oricum mass-media sunt dusmanii ortodoxiei. Si cand se aplica aceasta sintaxa, nu mai merge nimic.”
Aceasta lipsa de incredere este veche: in 1997, episcopul Dunarii de Jos organiza un mars in timpul caruia 300 de preoti au manifestat impotriva atacarii Bisericii de catre presa laica. „Daca luam o colectie de ziare si televiziuni nu stiu cate stiri pozitive sunt despre Biserica. Si asta a dat nastere unui
mecanism de auto-aparare din partea Bisericii”, spune Mirel Banica. „Biserica este de 2000 de ani o structura inchisa. Si structurile inchise comunica greu. Incearca sa vorbesti cu un jandarm. Te va trimite la ofiterul de presa.”
„DACA SUNATI LA PATRIARHIE NU DATI NUMELE MEU, CA-MI FACETI RAU”Acolo unde m-au trimis si preotii parohi bucuresteni. Telefonul parintelui Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, a fost inchis pe aproape intreg parcursul unei zile de joi, cea in care incercam sa invit un preot sa vorbeasca despre solidaritatea crestina si care a coincis (din nefericire) cu zilele Sfantului Sinod al BOR. In sala sinodului este interzisa folosirea telefoanelor mobile, acesta fiind motivul pentru care telefonul purtatorului de cuvant al Patriarhiei era inchis.
Am reusit sa-l contactez abia a doua zi, dupa ce am discutat cu un alt preot din cadrul biroului de presa. Imediat, parintele Stoica m-a sunat: „Nu este vorba despre o restrangere a dreptului preotului de a vorbi in media, ci de o randuiala. Biserica doreste ca mesajul ei sa fie transmis corect in spatiul public.
Nu toti preotii stiu care sunt ultimele hotarari ale Sfantului Sinod sau care este pozitia Bisericii intr-o tema sau alta aflata in dezbatere publica. Daca un preot nu cunoaste care este pozitia Bisericii intr-o problema mai delicata, cum au fost cazurile de suicid ale unor personalitati publice, si vine in emisiune exprimandu-si un punct de vedere personal putin diferit fata de cel oficial al Bisericii, apar niste probleme. La acest gen de emisiuni sunt delegati cei care sunt pregatiti.”
Insa unul dintre preotii bucuresteni cu care am discutat despre aceste delegari m-a rugat vehement: „Daca sunati la Patriarhie sa nu dati numele meu ca imi faceti mai mult rau. Imi faceti rau caci vor zice ca m-am inteles eu cu dumneavoastra. Sa nu ma propuneti pe mine, va rog mult. Ei oricum ii trimit doar pe ai lor, pe cei din cercul lor. Si n-am cum sa vin la dumneavoastra ca nici noi nu suntem de capul nostru, trebuie sa facem ascultare. Un preot obisnuit nu va accepta niciodata o astfel de invitatie ca noua, preotilor obisnuiti, nu ni se da voie sa iesim.”
Cum a apreciat parintele Stoica declaratia fratelui sau intru har preotesc? „Eu intuiesc despre cine este vorba. E un preot care doreste sa fie mai prezent pe ecranele televizoarelor, decat sa-si faca misiunea de preot. Principala menire a preotului este pastoratia.” Despre celalalt coleg preot, care nu a primit binecuvantarea, parintele Stoica spune ca „Ma indoiesc ca nu a primit binecuvantarea. In orice tara civilizata, institutiile media fac solicitarile catre birourile de presa ale institutiilor publice. Nu se fac direct catre preoti. Biserica este o institutie publica de drept privat.” E ciudat sa auzi un preot punand la indoiala vorbele unui alt preot.
„BISERICA ARE O ATITUDINE PRUDENTA FATA DE REALITATEA TV SI REZERVE FATA DE ANTENA 3”Actiunile caritabile ale Bisericii Ortodoxe Romane in perioada gerului si in satele ingropate in zapada au existat.
Numeroase si consistente. De altfel, ele sunt o parte fireasca a unuia dintre rolurile sociale importante ale bisericii in modernitate: pentru sinistratii anului 2011, Biserica Ortodoxa Romana
a strans 12 milioane de euro. Daca e mult sau putin nu stiu, important e ca aceste gesturi exista. Insa de cele mai multe ori ele nu sunt relatate de catre televiziunile sau ziarele importante. Si astfel, ele exista doar pentru comunitatile ajutate. Puterea modelului, a pildei, se risipeste.
„Cand faci milostenie sa nu stie stanga ta, ce face dreapta ta”, scrie in Noul Testament. Dar toate aceste fapte de milostenie sunt repetat anuntate pe
agentia de presa a Patriarhiei si la postul ei de televiziune, Trinitas. Paradoxul este deplin. Absentă din media centrala, dar prezentă intens in cea pe care o poate controla, inaltii prelati ortodocsi nu par a se smeri, ci mai degraba a se teme.
Una dintre prioritatile enuntate de Patriarhul Daniel in discursul sau inaugural a fost „intensificarea misiunii spirituale a Bisericii in societate, dincolo de zidurile lacaselor de cult.” Laudabila ca intentie, dar chestionabila prin
Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de ce ma voi teme?
Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa?
Cand se vor apropia de mine cei ce-mi fac rau, ca sa manance trupul meu,
Cei ce ma necajesc si vrajmasii mei, aceia au slabit si au cazut.
De s-ar randui impotriva mea ostire, nu se va infricosa inima mea;
De s-ar ridica impotriva mea razboi, eu in El nadajduiesc.
Psalmul 26
autenticitatea comunicarii, aceasta intensificare urma sa se desfasoare prin intermediul “a doua retele bisericesti ortodoxe”. Din 2007 a inceput sa emita Trinitas TV, ziarul Lumina si agentia Basilica intarind trustul de presa al Patriarhiei Romane. Toate functioneaza prin donatiile si abonamentele obligatorii ale parohiilor, dar nu sunt altceva decat “purtatoare ale unui discurs oficial si oficios”, cum scrie cercetatoarea Iuliana Conovici. “
Autoritatile bisericesti apar inca drept prea putin dispuse sa se resemneze cu ideea ca nu pot controla informatia religioasa transmisa marelui public; neincurajand cel mai adesea pluralitatea opiniilor din interiorul Bisericii, aceasta risca sa favorizeze atat radicalizarea vocilor din interiorul sau, cat si aprofundarea tensiunilor dintre vocea oficiala a Bisericii si ceilalti actori din spatiul public (jurnalisti, intelectuali, militanti ONG).”*
In urma cu zece ani, teologul Radu Preda sustinea ca ”gandirea ierarhica nu doreste sa lase libertate propriilor sale publicatii si le discrediteaza pe cele existente in afara sferei directe de influenta”*. Astazi, purtatorul de cuvant al Patriarhiei, parintele Stoica, spune ca „Biserica are o atitudine prudenta fata de Realitatea TV, un post de televiziune care s-a comportat nedrept cu Biserica. De cele mai multe ori a manipulat intr-un sens josnic, prezentand punctul de vedere al Bisericii in proportie de mai putin de jumatate. Avem anumite rezerve si fata de Antena 3. Avem aceasta libertate de a ne lua masuri de precautie. Nu este firesc ca noi, cei care suntem ofiteri de presa, sa imploram televiziunile sa respecte deontologia profesionala. Daca nu ne respectam reciproc, apar probleme.”
ADMINISTRATORII CU INIMA MAREAceste probleme exista de mult si persista. Spatiul mediatic laic trece printr-o profunda criza de moralitate. Zona mediatica ortodoxa oficiala sufera de inautenticitate ajungand doar la un public „captiv”*, nu si la cel care ar avea mai mare nevoie de pastoratie. „
Si Biserica are nevoie de media si media are nevoie de Biserica”, cum mi-a spus parintele Stoica. Dar prezenta corect dozata in studiourile de televiziune a unor clerici inteligenti (de care Biserica Ortodoxa nu duce lipsa) va fi benefica in primul rand oamenilor, cei in slujba carora clameaza ca se afla ambele institutii: si cea laica si cea religioasa. E adevarat ca e nevoie de mai mult profesionalism in platourile televiziunilor. Dar si de mult mai mult curaj din partea acelor inalti ierarhi ortodocsi aflati in sferele de sus, acolo de unde vin toate aprobarile lumesti. Caci Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie nu doar citit, dar si vestit.
Excelenta observatie a sociologului Mirel Banica nu este insa prea incurajatoare: „Pentru romani, preotul nu este un expert in probleme de societate sau in problematica cuplului. Pentru romani, el este doar un administrator de sacramente: trebuie sa cante bine, sa slujeasca bine si sa aiba inima mare.” Insa Romania nu duce defel lipsa de administratori, fie ei si cu inima mare.
Cum a apreciat parintele Stoica declaratia fratelui sau intru har preotesc? „Eu intuiesc despre cine este vorba. E un preot care doreste sa fie mai prezent pe ecranele televizoarelor, decat sa-si faca misiunea de preot. Principala menire a preotului este pastoratia.” Despre celalalt coleg preot, care nu a primit binecuvantarea, parintele Stoica spune ca „Ma indoiesc ca nu a primit binecuvantarea. In orice tara civilizata, institutiile media fac solicitarile catre birourile de presa ale institutiilor publice. Nu se fac direct catre preoti. Biserica este o institutie publica de drept privat.” E ciudat sa auzi un preot punand la indoiala vorbele unui alt preot.
„BISERICA ARE O ATITUDINE PRUDENTA FATA DE REALITATEA TV SI REZERVE FATA DE ANTENA 3”
Actiunile caritabile ale Bisericii Ortodoxe Romane in perioada gerului si in satele ingropate in zapada au existat. Numeroase si consistente. De altfel, ele sunt o parte fireasca a unuia dintre rolurile sociale importante ale bisericii in modernitate: pentru sinistratii anului 2011, Biserica Ortodoxa Romana a strans 12 milioane de euro. Daca e mult sau putin nu stiu, important e ca aceste gesturi exista. Insa de cele mai multe ori ele nu sunt relatate de catre televiziunile sau ziarele importante. Si astfel, ele exista doar pentru comunitatile ajutate. Puterea modelului, a pildei, se risipeste.
„Cand faci milostenie sa nu stie stanga ta, ce face dreapta ta”, scrie in Noul Testament. Dar toate aceste fapte de milostenie sunt repetat anuntate pe agentia de presa a Patriarhiei si la postul ei de televiziune, Trinitas. Paradoxul este deplin. Absentă din media centrala, dar prezentă intens in cea pe care o poate controla, inaltii prelati ortodocsi nu par a se smeri, ci mai degraba a se teme.
Una dintre prioritatile enuntate de Patriarhul Daniel in discursul sau inaugural a fost „intensificarea misiunii spirituale a Bisericii in societate, dincolo de zidurile lacaselor de cult.” Laudabila ca intentie, dar chestionabila prin autenticitatea comunicarii, aceasta intensificare urma sa se desfasoare prin intermediul “a doua retele bisericesti ortodoxe”. Din 2007 a inceput sa emita Trinitas TV, ziarul Lumina si agentia Basilica intarind trustul de presa al Patriarhiei Romane. Toate functioneaza prin donatiile si abonamentele obligatorii ale parohiilor, dar nu sunt altceva decat “purtatoare ale unui discurs oficial si oficios”, cum scrie cercetatoarea Iuliana Conovici. “Autoritatile bisericesti apar inca drept prea putin dispuse sa se resemneze cu ideea ca nu pot controla informatia religioasa transmisa marelui public; neincurajand cel mai adesea pluralitatea opiniilor din interiorul Bisericii, aceasta risca sa favorizeze atat radicalizarea vocilor din interiorul sau, cat si aprofundarea tensiunilor dintre vocea oficiala a Bisericii si ceilalti actori din spatiul public (jurnalisti, intelectuali, militanti ONG).”*
In urma cu zece ani, teologul Radu Preda sustinea ca ”gandirea ierarhica nu doreste sa lase libertate propriilor sale publicatii si le discrediteaza pe cele existente in afara sferei directe de influenta”*. Astazi, purtatorul de cuvant al Patriarhiei, parintele Stoica, spune ca „Biserica are o atitudine prudenta fata de Realitatea TV, un post de televiziune care s-a comportat nedrept cu Biserica. De cele mai multe ori a manipulat intr-un sens josnic, prezentand punctul de vedere al Bisericii in proportie de mai putin de jumatate. Avem anumite rezerve si fata de Antena 3. Avem aceasta libertate de a ne lua masuri de precautie. Nu este firesc ca noi, cei care suntem ofiteri de presa, sa imploram televiziunile sa respecte deontologia profesionala. Daca nu ne respectam reciproc, apar probleme.”
ADMINISTRATORII CU INIMA MARE
Aceste probleme exista de mult si persista. Spatiul mediatic laic trece printr-o profunda criza de moralitate. Zona mediatica ortodoxa oficiala sufera de inautenticitate ajungand doar la un public „captiv”*, nu si la cel care ar avea mai mare nevoie de pastoratie. „Si Biserica are nevoie de media si media are nevoie de Biserica”, cum mi-a spus parintele Stoica. Dar prezenta corect dozata in studiourile de televiziune a unor clerici inteligenti (de care Biserica Ortodoxa nu duce lipsa) va fi benefica in primul rand oamenilor, cei in slujba carora clameaza ca se afla ambele institutii: si cea laica si cea religioasa. E adevarat ca e nevoie de mai mult profesionalism in platourile televiziunilor. Dar si de mult mai mult curaj din partea acelor inalti ierarhi ortodocsi aflati in sferele de sus, acolo de unde vin toate aprobarile lumesti. Caci Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie nu doar citit, dar si vestit.
Excelenta observatie a sociologului Mirel Banica nu este insa prea incurajatoare: „Pentru romani, preotul nu este un expert in probleme de societate sau in problematica cuplului. Pentru romani, el este doar un administrator de sacramente: trebuie sa cante bine, sa slujeasca bine si sa aiba inima mare.” Insa Romania nu duce defel lipsa de administratori, fie ei si cu inima mare.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11557915-biserica-ortodoxa-romana-muta.htm
