Suntem in criza. Suntem cu toţii în criza, inclusiv cerşetorii şi hoţii de buzunare, care au sporit randamentul. Cel putin aţa ne informează Claude Guéant, ministrul de interne. Într-adevăr, dacă anul trecut în aceeasi perioadă au fost interpelaţi de către poliţia pariziană 2500 de români, anul acesta s-au numărat in jur de 4800. Ceea ce s-a tradus în cuvintele domnului Guéant astfel: “1 delincvent din 10 e român”. Statisticile nu arată bine, de acord, dar nu sunt, din punctul meu de vedere, un motiv de a instiga la prejudecăţi. Şi se pare că nu sunt singura româncă în Paris care să simtă nevoia să răspundă.
Am fost deci plăcut surprinsă când un prieten m-a sunat să mă cheme la o manifestaţie-reactie la afirmatia ministrului-agitator. M-am prezentat mândra printre conaţionalii mei care au organizat o întrunire paşnică, simpatică, menită să educe opinia publică francezădespre români, sau cel puţin să îi deschida orizontul în ce priveşte poporul român. În acest scop s-au împărţit fluturaşi cu personalităţi româneşti in muzică, literatură, pe scurt, marile nume pe care le cităm cu toţii ca ambasadori ai României în lume.
Dar poate mai pertinent decât să amintim francezilor că Brancuşi era roman, a fost să arătăm francezilor cine suntem noi, românii anonimi care convieţuim printre ei, cu ei, ca ei. Aşa ca am ieşit din anonimat şi ne-am arătat feţele, dar şi profesiile, ca dovadă a integrării respectabile de care suntem capabili. Les roumains sont comme vous (românii sunt ca voi) a fost sloganul construit literă cu literă, purtată de român lânga român….Marius : 34 de ani, economist, Gabi: cercetător de 44 de ani, Cristi: 40 de ani, agent imobiliar…
Actiunea a fost admirabilă şi a emanat o solidaritate jucăuşă la care mi-a făcut plăcere să iau parte. Au fost, din păcate, câteva probleme de organizare. Ne-am intâlnit la Trocadéro, pe simbolica Parvis de Droits de l’Homme, în arondismentul 16, reputat burghez – ceea ce e relevant – dar totodată şi staţia la care coboară turiştii pentru a vedea Turnul Eiffel. Am avut deci vizibilitate la public, dar la un public majoritar străin, şi străin poveştii noastre. Am văzut totuşi o cameră de filmat perindându-se printre noi şi am aflat ca France 3 a transmis un reportaj.
Ghinion, lângă noi s-a pus de un spectacol de break-dance care a avut vreo o sută de spectatori turişti, ne-turisti. Băietii au fost mai atractivi decât noi şi ne-au eclipsat atât pe noi şi mesajul nostru, cît şi Turnul Eiffel din fundal. Bravo lor, ghinionul nostru. Poate că data viitoare vom fi mai sprinteni. Poate cu un concurs de grafitti in stradă? Până una alta continuăm să populăm opinia publica prin ceea ce suntem şi ce facem, fără atâta tam tam. Şi nu o singura dată, când spun că sunt româncă, activez în mintea interlocutorului francez (sau arab, sau chinez, etc) impresii plăcute despre alţi români.
Am uitat să mă prezint: ma numesc Adina, am 24 de ani şi sunt psiholog. Sunt româncă, traiesc momentan în Paris. Şi atât.
